Spune-mi ce gest faci ca să-ți spun cine ești

12 aprilie 2013 11:01Nici un comentariu

gesture 2aÎn fiecare zi facem gesturi aproape la fel de des pe cât vorbim,dar nu întotdeauna știm ce semnificație au ele pentru ceilalți.O privire aruncată într-un anumit fel, îndreptarea brațelor sau a mâinilor într-o anumită poziție,încrucișarea picioarelor și multe alte gesturi spun ceva despre noi sau despre persoanele cu care intrăm în contact.Voluntare sau involuntare, intenționate sau întâmplătoare, ele vorbesc despre noi și sunt ca o carte de vizită pe care o pot citi ceilalți. Descoperă câteva dintre semnificațiile acestor gesturi.

Persoanele care își încrucișează des picioarele atunci când au o discuție cu cineva sunt persoane timide,emotive, care se impresionează ușor.

Dacă persoana cu care vorbești își sprijină degetul mare de la mâna dreaptă pe degetul mare de la mâna stângă, înseamnă că este o persoană rațională,calculată,care va reuși să obțină ceea ce și-a propus.Dacă degetul mare de la mâna stângă se sprijină pe degetul mare de la mâna dreaptă, înseamnă că acea persoană este inventivă,creativă.

Dacă degetele mari se află în spatele celorlalte, înseamnă că persoana respectivă este timidă și nesigură pe sine.

Dacă ții telefonul la urechea dreaptă înseamnă că ești o persoană deschisă comunicării și te preocupă nevoile celorlalți. Telefonul ținut la urechea stângă arată o persoană introvertită,care nu prea pune preț pe ceea ce spun ceilalți.

Dacă în timpul unei discuții îți ții coatele pe masă și capul sprijinit între palme,înseamnă că îți exprimi oboseala și dezinteresul pentru subiectul discuției.

Gestul de a ține mâinile pe genunchi și trupul aplecat în față exprimă dorința de a pune punct unei discuții sau unei întâlniri.

Încrucișarea brațelor arată o atitudine defensivă și faptul că ceva te nemulțumește.

Dacă obișnuiești să îți sprijini brațele pe masă înseamnă că ești o persoană cu spirit de acțiune,care preia inițiativa și găsește mereu soluții.

Gestul de a-ți duce ochelarii la gură indică faptul că ai nevoie de mai mult timp pentru a realiza o activitate,dar și că te afli în impas sau nu știi ce răspuns să dai la o întrebare.

Dacă în timp ce vorbești îți atingi cu mâna gura sau vârful nasului, înseamnă că eviți să spui adevărul.Dacă faci acest gest în timp ce asculți pe cineva,înseamnă că nu ai încredere în spusele persoanei respective.

Gestul de a  sta așezat pe scaun cu mâinile sprijinite pe picioare ne indică o persoană cu o atitudine puerilă,neserioasă.

Atunci când interlocutorul tău stă în picioare ,cu mâinile în șolduri înseamnă că este atent la vorbele tale,dar are o atitudine agresivă.

Gestul de a-ți răsuci o șuviță de păr pe deget și de a-ți trece mâna prin păr arată că ești o persoană timidă și sensibilă,care se concentrează greu uneori.

Obiceiul de a-ți sprijini mereu capul în mâini atunci când discuți cu prietenii arată că ești o persoană emotivă,care are nevoie de înțelegere și afecțiune.

 

Tags: